Traducción al Rumano
A-ȘI LUA ZBORUL
A scrie cuvinte pasăre
Pentru a-și lua zborul
A scrie în singurătate
Și ca un nebun
A recita cu voce tare
Cu lumina prinsă între pleoape
Cu neliniștea absolutului
A scrie cuvinte foc
Pentru a incendia cerul
A scrie cuvinte umbră
Pentru a revela fosforescența
A scrie cuvinte noi
Din cuvinte mușcate
A scrie fără puncte
Și a șterge frontiere
A scrie cu îndârjire
Provocarea viselor
A scrie despre moarte
A scrie despre ochii tăi
Sau despre întoarcere
A scrie copil pentru a râde cu el
A scrie despre compasiune
Și a suferi atunci cu
A scrie cu un astrolab
Pentru a găsi trupurile
Pierdute în noapte
A spune rugăciunea
Pentru a înăbuși teama
Pentru a calma neliniștea
A scrie cu celălalt pentru a muri mai puțin
Pentru a eluda timpul
A scrie și a aprinde scânteia revoluției
ALZAR EL VUELO
Escribir palabras pájaro
Para alzar el vuelo
Escribir en soledad
Y como un loco
Recitar en voz alta
Con la luz atrapada en parpadeos
Con el desasosiego del absoluto
Escribir palabras fuego
Para incendiar el cielo
Escribir palabras sombra
Para revelar la fosforescencia
Escribir palabras nuevas
Con palabras mordidas
Escribir sin puntuación
Y borrar las fronteras
Escribir con ahínco
El desafío de los sueños
Escribir sobre la muerte
Escribir sobre tus ojos
O el viaje de regreso
Escribir niño para reír con él
Escribir sobre la compasión
Y así entonces padecer con
Escribir con un astrolabio
Para encontrar los cuerpos
Extraviados de la noche
Pronunciar la plegaria
Para calmar el miedo
Para acallar el desasosiego
Escribir con el otro para morir menos
Para burlar el tiempo
Escribir y encender la revolución
HOY NIEVA EN MADRID
Si quieres borrar la distancia
Abre los ojos
Y contempla el vuelo
De la nieve en las calles
Ahora eres tú
El que habita este instante
El que vive este cuerpo
El que invierte este deseo
Cae la nieve de manera persistente
Como la memoria se empeña en recordar
Ahora eres tú el que condena los sueños
El que cruza el océano mudo
El que se arroja a las llamas
Y estremece este cielo de aguas irisadas
A pesar de los días y de las noches
El corazón se ha detenido
Congelado en tus pupilas
El tiempo no transcurre
LETANÍA DEL MIEDO
Tengo miedo y no debería
Pues conozco la escalera al cielo
Las nubes atadas a los pájaros
Las risas de las mariposas
Tengo miedo y no debería
Pues conozco los discursos de la luz
Pero hace frío y es de noche
Y todo es denso vertical y cortante
Tengo miedo de ser dos o ninguno
De estar sola siempre a tu lado
Tengo miedo de estas manos
De este brazo de esta espalda
Y esa voz al otro lado del teléfono
Lava pura en el estómago de este océano
Me han enseñado a pensar en infinitos
Me han revelado los arpegios del silencio
Pero tengo miedo de mí misma
Enemigo cosido a mi piel
Que me acompaña cada día
Como una lengua muerta
Como una sombra escasa
Como un padre nuestro
Tengo miedo y ya es de día
LA LOCURA Y EL BENEFICIO DE LO NO REAL
Tendré tiempo para hacerme una máscara cuando emerja de la sombra
Alejandra Pizarnik
Qué quiero de esta realidad insuficiente
Qué pretendo con esta materia ordinaria
Si mis sueños son ventanas altas
Torres que emergen a otros cielos
Oh Magritte abandonado
Tu cabeza en la nube
Tu cuerpo en la tierra
Jirafa silenciosa de cuentos infantiles
Tendré tiempo para entender la belleza
(Que no es subjetiva)
Tendré tiempo para encontrar algo
Que será justo aquello que no busco
BOGOTÁ
Hay un tiempo pálido de hospital
Hay un Padre Nuestro que está en los cielos
Hay un muerto en el pasillo
Y un ruido de avión que nos aturde
Hay un dibujo de niño solo con sillas y mesas tortuosas
Hay un sonido de agua persistente
Hay dos mil seiscientos metros de angustia sobre el nivel del mal
Y asesinatos en parques como ciruelas en el jardín
Hay un frenazo de buseta en todas las esquinas
Hay un tiempo sin pasado y sin futuro
Hay un niño con ojos grandes
Que come pared y sonríe por las tardes
Bogotá que renaces de tus cenizas
Inconstantes y falsas purga mis ojos
Borra la memoria donde la vida se arrebata
Y se besa en constante despedida
VIII
¿De dónde soy?
Los pasos del agua dejan sus marcas
En mi cuerpo quedan algunas señales
Amanecer con el día
Y entre presagios y juramentos
Llegará la tarde con su color violeta
Habrá un instante de desasosiego aterrador
Que como un monstruo se alojará en tu pecho
Caerá la noche sublime sobre tus sienes
Y encontrarás en el sueño las respuestas del poeta
ASTĂZI NINGE LA MADRID
Dacă vrei să ștergi distanța
Deschide ochii
Și contemplă zborul
Zăpezii pe stradă
Ești tu acum
Cel care locuiește această clipă
Cel ce trăiește acest corp
Cel ce schimbă sensul acestei dorințe
Zăpada cade persistent
Așa cum memoria întotdeauna își amintește
Acum ești tu cel ce condamnă visele
Cel ce traversează oceanul mut
Cel ce se aruncă-n flăcări
Și înfiorează acest cer de ape irizate
În ciuda zilelor și-a nopților
Inima s-a oprit
Congelată în pupilele tale
Timpul nu se scurge
LITANIA TEAMEI
Mi-e teamă și n-ar trebui să-mi fie
Căci cunosc scara către cer
Norii legați de păsări
Râsul fluturilor
Mi-e teamă și n-ar trebui să-mi fie
Căci cunosc discursul luminii
Dar este frig și noapte
Și totul e dens vertical și tăios
Mi-e teamă să fiu doi sau niciunul
Să stau singură întotdeauna lângă tine
Mi-e teamă de aceste mâini
De acest braț de acest spate
Și vocea asta la capătul firului
Lavă pură în stomacul acestui ocean
Sunt învățată să gândesc în infinituri
Mi-au fost revelate arpegiile tăcerii
Dar mi-e teamă de mine însămi
Dușman cusut de pielea mea
Care mă însoțește zi de zi
Ca o limbă moartă
Ca o umbră restrânsă
Ca un tatăl nostru
Mi-e teamă și deja e ziuă
NEBUNIA ȘI BENEFICIUL NEREALULUI
Voi avea timp să îmi fac o mască atunci când mă voi ivi de printre umbre
Alejandra Pizarnik
Ce vreau de la această realitate insuficientă
Ce pretind cu materia aceasta comună
Când visele mele sunt ferestre înalte
Turnuri ce se înalță spre alte ceruri
Oh Magritte abandonat
Capul tău în nori
Corpul tău în pământ
Girafă tăcută din povești de copii
Voi avea timp să înțeleg frumusețea
(Care nu este subiectivă)
Voi avea timp să găsesc ceva
Care va fi exact ceea ce nu caut
BOGOTÁ
Este un timp palid de spital
Este un Tatăl Nostru care ești în ceruri
Este un mort pe culoar
Și un zgomot de avion care ne buimăcește
Este un desen de copil cu scaune și mese tortuoase
Este un sunet de apă persistent
Sunt două mii șase sute de metri de neliniște deasupra nivelului mării
Și asasinate în parcuri ca prunele în grădină
Este o frânare continuă de minibuze la fiecare colț de stradă
Este un timp fără trecut și fără viitor
Este un copil cu ochi mari
Care mănâncă un perete și surâde după-amiaza
Bogotá, tu cea care renaști din propria cenușă
Inconstantă și falsă purifică-mi ochii
Șterge memoria unde este viața răpită
Și sărutată într-un constant rămas-bun
VIII
De unde sunt?
Pașii apei lasă urme
În trupul meu încă mai sunt indicii
Te trezești odată cu ziua
Și între auspicii și jurăminte
Va veni seara cu culoarea ei violetă
Va fi o clipă de o neliniște înspăimântătoare
Ce se va adăposti ca un monstru la tine în piept
Va coborî noaptea sublimă pe tâmplele tale
Și vei găsi în vis răspunsurile poetului
Traducción de Corina Oproae